DESPRE: - Sfinti si Sarbatori

   Sfantul Shio de Mgvime, 9 februarie si 9 mai
   Un alt tip de apostolat – Sfântul cu mâna transformată în cădelniţă 

   Poate mâna omenească să fie cădelniţă? Da, poate, prin minune dumnezeiască. Mai mult, poate omul întreg să fie cădelniţă, ridicând spre cer rugăciunea neîncetată, sau ca formă de mărturisire a lui Dumnezeu în lume, din tainiţa inimii curate.


Sfantul Shio de Mgvime - mana transformata in cadelnita


   Născut în Antiohia Siriei, Sfântul Shio ajunge Apostol în Georgia. La vârsta de 20 de ani, Shio l-a căutat pe cel ce avea sa fie Sfântul Ioan (de Zedazeni), pustnicul. Dorea să se călugărească şi să intre sub ascultarea acestuia. La un moment dat el reuseste sa transmita dorul lui de cele veşnice chiar şi părinţilor săi, care s-au călugărit; a împărţit averea sa – era de viţă nobilă, bogat – şi a venit să fie ucenic al lui Ioan, alaturi de allti 11 cunoscuti.
 

   După 20 de ani de pustnicie, Shio a mers împreună cu Sfântul Ioan şi cu cei 11 în Georgia, la Muntele Zedazeni. Acolo ei s-au răspândit, îndemnând spre credinţa ortodoxă pe localnicii închinători la zei. Sfântul Shio a ajuns în peştera de lângă Mtskheta (Sarkineti), loc sărac în apă şi hrană. Precum odinioară pe Profetul Ilie, păsările au venit şi l-au hrănit pe Shio, pustnicul. Mărturisirea sa a fost făcută prin şoapta rugăciunii. Nimeni nu cunoştea venirea sa în peşteră, afară de Dumnezeu.


Sfantul Shio de Mgvime - mana transformata in cadelnita

   Într-o zi, conducătorul zonei, consilier militar al regelui Parsman, Evagrie, a venit la vânătoare, lângă peştera Sfântului. Intalnindu-l pe Shio, acesta nu a vrut să se mai întoarcă în lume. L-a rugat să-l primească, deci, ca ucenic. Imediat dupa aceea, avea sa se afle despre schimbarea lui Evagrie şi increştinarea sa. Curiozitatea a atras lumea la peşteră, multi dorindu-si acelasi lucru ca si Evagrie.

Sfantul Shio de Mgvime - mana transformata in cadelnita
 

   În aceste condiţii, Sfântul Shio a hotărât să ridice o biserică şi să întemeieze acolo o mânăstire. Dorind să i se descopere locul cel mai potrivit pentru constructie, el a aprins un cărbune în palmă, a pus tămâie şi s-a ghidat în alegerea locului după fumul de tămâie. Când acesta s-a ridicat perfect vertical, Sfântul s-a oprit.
 

   Prima biserică s-a ridicat în cinstea Sfintei Treimi, după care s-au mai zidit două, în cinstea Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta deoarece Sfântul făcător de minuni avusese într-o zi o vedenie minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, alături de Înaintemergătorul Domnului, Ioan. S-au strâns în jurul lui Shio ca la 2000 de călugări.


Sfantul Shio de Mgvime - mana transformata in cadelnita

   După o vreme în care Shio i-a întărit pe aceştia în dreapta credinţă, prin sfaturi şi minuni, el s-a retras din stăreţie. În locul lui l-a lăsat pe Evagrie, ajuns şi acesta Sfânt. Shio şi-a săpat un puţ şi a locuit vreme de 15 ani în el. S-a coborât în adâncurile pământului, mărturisind şi de acolo pe Dumnezeu. Înaintea morţii s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi aşa a trecut la Domnul, în sec. VI.
 

   Moaştele sale au fost duse pentru scurt timp în Persia, după care au fost redate mânăstirii ridicate de Sfânt, Shio – Mgvime. Sfântul Shio este pomenit de Bisericile Ortodoxe atat la 9 februarie cat şi la 9 mai.

©Studiu si analiza: Teolog Mirela Sova - Lacasuri Ortodoxe 2010

 

SE LUCREAZA!

NU STA, INSCRIE-TI BISERICA!

Vrei sa fii ctitor de site? Ajută alături de noi, ca fiecare biserică ortodoxă să aibă propriul său SITE! Nu trebuie sa achiti singur!

100% în administrarea si proprietatea Bisericii


DA CLICK aici si vezi cum mai stam AZI...


CEL MAI COMOD ABONAMENT:

Descarcati Toolbar Lacasuri Ortodoxe

Versiuni:

| |
         

 

PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni  destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului  de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim

Real Time Web Analytics

 

Newsletter

Abonandu-va, veti fi anuntati prin e-mail, la postarea fiecarui nou articol.



Receive HTML?
Dupa abonare veti primi un e-mail de confirmare.

Vizitatori ONLINE in acest moment:

We have 302 guests online

Parteneri Lacasuri Ortodoxe

Prognoza

SFINTII ZILEI - puteti da paginile...

   Copiaza unul din codurile de aici . De atunci, actualizarea Cartii, la fiecare 24:00, este doar grija noastra 

Pentru a mari si rasfoi Cartea Sfintilor Zilei, click aici: