Traditii - Sa renasca bucuria colindului

   În dimineaţa zilei de 9 decembrie2009, la reşedinţa episcopală din Caransebeş au sosit primii colindători din acest an. Grupul de colindători a fost primit de către Întâistătătorul Eparhiei în "Salonul Episcopilor Caransebeşului" din reşedinţa episcopală.

 


   Colindătorii au venit de la Liceul "Traian Doda" din Caransebeş, însoţiţi de doamna preoteasă profesor de religie Dorina Coste. În debutul colindului elevii liceului au prezentat un buchet de colinde chiriarhului şi colaboratorilor Centrului Eparhial.

   Mai apoi, o grupă de profesori ai aceluiaşi liceu, au prezentat Preasfinţiei Sale un emoţionant moment cuprinzând colinde româneşti instrumentale, cântate într-un mod deosebit de tinerii dascăli.

 

   În încheiere, părintele episcop le-a mulţumit colindătorilor şi le-a oferit daruri din partea Episcopiei Caransebeşului, adresând invitaţia grupului de colindători al profesorilor de a susţine un program de colinde instrumentale în cadrul spectacolului "Crăciunul pentru fiecare suflet" ce se va organiza la Caransebeş, în sala de festivităţi a centrului Eparhial "Episcop Elie Miron Cristea", la data de 17 decembrie 2009.

EPISCOPIA CARANSEBESULUI


 

SE LUCREAZA!

NU STA, INSCRIE-TI BISERICA!

Vrei sa fii ctitor de site? Ajută alături de noi, ca fiecare biserică ortodoxă să aibă propriul său SITE! Nu trebuie sa achiti singur!

100% în administrarea si proprietatea Bisericii


DA CLICK aici si vezi cum mai stam AZI...


CEL MAI COMOD ABONAMENT:

Descarcati Toolbar Lacasuri Ortodoxe

Versiuni:

| |
         

 

PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni  destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului  de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim

Real Time Web Analytics

 

Newsletter

Abonandu-va, veti fi anuntati prin e-mail, la postarea fiecarui nou articol.



Receive HTML?
Dupa abonare veti primi un e-mail de confirmare.

Vizitatori ONLINE in acest moment:

We have 100 guests online