COMUNICAT DE PRESĂ (publicat si AICI)
"Şcoala românească s-a născut în Mânăstire!"
Asociaţia “Lăcaşuri Ortodoxe” non-profit, neguvernamentală, apolitică, cu personalitate juridică potrivit legii (înreg. CIF 25492592/ 28.04.2009) în ideea “apărării intereselor membrilor săi, a protecţiei şi promovării valorilor ortodoxe” (extras din actul constitutiv al asociaţiei) demarează Campania publică de susţinere a demersului Patriarhiei Române privind menţinerea Religiei ca disciplină obligatorie în şcoli, invitând Asociaţiile şi Fundaţiile laice, ortodoxe dar şi ale celorlalte culte recunoscute în România, în susţinerea acestei iniţiative, în această scurtă perioadă, în care au loc în viaţa politică a ţării dezbateri pe marginea acestei teme.
Prin demersul său, Patriarhia Română reaminteşte că, potrivit art. 32. alin. (7) din Constituţia României, „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. Acest drept constituţional redobândit după 1990 reprezintă un act de dreptate şi o reparaţie morală faţă de abuzurile comise în această privinţă de regimul comunist ateu în anul 1948, când disciplina religie a fost îndepărtată din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Amintim în acest sens că, prin predarea religiei, se urmăreşte realizarea unui climat moral-creştin care să contribuie la buna înţelegere şi armonie în societate, exact în perioada în care Comunitatea Europeană demonstrează şi solicită asigurarea acestuia din partea statelor membre.
„Nu este drept să ştergi, în numele laicităţii, secole de istorie şi cultură inspirate de credinţa religioasă”, susţinea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul din cadrul campaniei “Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”.
Lansăm, prin urmare, astăzi, 21 august 2009, apelul nostru către Asociaţiile şi Fundaţiile laice, ortodoxe şi ale celorlalte culte religioase, de a se coaliza în vederea susţinerii menţinerii statutului Religiei ca disciplină şcolară parte a trunchiului comun, în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Adeziunile Dvs. pot fi trimise pe adresa This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it (in formularul de mai jos) sau prin tel/fax: 021.352.85.62 şi mobile: 0729.00.19.00 (vodafone) – 0741.111.283 (orange) : iar ele vor fi afişate (cu link) pe pagina noastră destinată special acestei Campanii, alăturat demersului Patriarhiei Române.
Formular de trimitere mesaj - Adeziune
SUSTINERI INREGISTRATE pana la aceasta ora:
Alianta Familiilor din Romania

Asociatia Pro-vita pentru Nascuti si Nenascuti - Fil. Bucuresti
Presedinte, Bogdan I. Stanciu
Asociatia Altermedia - Bucuresti
Presedinte, Dan Ghita
Asociatia Pro-Vita, filiala Gorj (Radu Bogdan Butu)
Asociatia Pro-Vita, filiala Craiova
Director asociatie: Ionescu George
ASCOR filiala Targu Jiu (Radu Bogdan Butu)
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, Filiala Sf.Ioan Cassian Constanta, sustine intru totul si se alatura demersului impotriva scoaterii disciplinei Religie din programelele cadru scolare, demarata de catre Patriarhia Romana si sustinuta de catre Asociatia "Lacasuri Ortodoxe".
Fie ca Hristos Domnul, Cel ce a zis "Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia Cerurilor" sa lumineze mintile alesilor nostrii si sa-i intareasca in credinta si sa-i indrume spre plinirea poruncilor sale, iar pe noi pe toti sa ne intareasca si sa ne miluiasca ca un iubitor de oameni.
Cu dragoste frateasca,
Alexandru Irimiea - Presedinte A.S.C.O.R. Constanta
Cristian Nicolcea - Consilier pe Probleme Interne si Externe
al A.S.C.O.R. Constanta.
Irina Adriana Cosoveanu
Asistent Coordonator Fundatia Crestina Arsenie Boca
Bunul Dumnezeu pentru rugaciunile Sf. Martiri Brancoveni sa va binecuvinteze! Dir. Pr. Prof. Adrian Chiaga (Scoala Brancoveneasca)
Sustinem campania de mentinere a religiei ca disciplina obligatorie in scoli.
Preot Aurel Bonchis presedintele asociatiei Bunavestire Sega I Arad
Asociatia Ieromonah Arsenie Boca din Arad, C.I.F. 22244928, reprezentata prin Sorin Iclodean presedinte, in numele tuturor membrilor sai, se alatura Campaniei initiate de Patriarhia Romana privind mentinerea Religiei ca disciplina OBLIGATORIE in scoli / ca disciplina scolara parte a trunchiului comun, in invatamantul primar, gimnazial si liceal. Obiectivul si scopul principal al asociatiei noastre:
- copiii de azi care vor fi
- tinerii de maine
-adultii de poimaine
batranii de peste ani !!!!!!!!!!!!
Adultii ce vor sa hotarasca pentru copiii si tinerii de azi, sa se gandeasca bine ce vor culege la batranete, daca din punct de vedere spiritual acum fac seceta. Cand este seceta totul se usuca indiferent cat de viguros ar fi un pom si el se va usuca. Sa ia aminte ca sanatatea acestui neam depinde de copiii de azi, iar acesti domni ce hotarasc, sa se gandeasca BINE, sa priceapa ca RELIGIA este "mama" tuturor discipinelor.
Filiala LTCOR Campia Turzii, prin reprezentantul sau legal, Cioca Tudor- Calin, sustine predarea religiei in scoli ca disciplina obligatorie! Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Episcopia Tulcii, luând act cu îngrijorare despre direcţia dezbaterilor referitoare la proiectele legilor educaţiei şi intenţia de excludere a disciplinei religie din planurile-cadru ale învăţământului liceal, se exprimă în favoarea demersului Patriarhiei Române, a Asociaţiilor, Fundaţiilor şi Organizaţiilor laice ortodoxe din ţară, cu privire la menţinerea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun.
Rezultatele pozitive ale campaniei ,,Nu vrem liceu fără Dumnezeu” iniţiată în anul 2008 de Patriarhia Română, şi susţinută şi de către Episcopia Tulcii, trebuie să constituie un semnal clar atât pentru Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România, cât şi pentru cei care doresc eliminarea religiei din spaţiul public, că studierea ei în şcoală şi trăirea valorilor, morale şi sociale ale religiei sunt apreciate şi dorite de către tineri.
Studiul opţional al religiei în cadrul liceului, considerăm a fi o soluţie neproductivă şi chiar dăunătoare. Atunci când de la modelarea şi definirea personalităţii este eliminat cel mai puternic liant existenţial, religia, reperele sănătoase şi fundamentale ale vieţii suferă enorm.
Ne exprimăm aşadar poziţia şi mai ales încrederea că religia ca disciplină de studiu trebuie să rămână la locul ei, acolo unde este acum, adică în şcoală.
Biroul de presă al Episcopiei Tulcii

Onorati si Iubiti Ortodocsi din Romania.
Misiunea noastra din Texas si Alaska sustine educatia Ortodoxa in Scolile din Romania, pentru elevi.
Motivam Sustinerea
Intruncat in Romania este majoritara religia Ortodoxa, care este benefica in pastrarea traditiei conform careia copiii invatau religie de la parinti.
In Romania religia Ortodoxa si traditiile cu folclor au facut casa buna laolalta ajutand in a se pastra ca majoritara religia Ortodoxa in Romania.
(in acest sens am lansat si o propunere Lacasuri Ortodoxe, ce va urma sa se dezbata ulterior)
God Bless Romania
cu sinceritate
Scott D.I.S.
Asociatia Sfantul Stelian sprijina campania de mentinere de religiei in scoli (Asociatia Sfantul Stelian)
Sustinem cu tarie mentinerea Religiei ca disciplina de predare in scoli, ca un important demers pentru restabilirea morala a societatii romanesti.Se spune ca Americanilor le-au trebuit cateva secole pentru a ajunge la nivelul de democratie de astazi.Oare nu cumva aceste valori i-au ajutat sa ajunga acolo unde sunt? Ganditi-va ca noi suntem dispusi in momentul de fata sa renuntam la aceste valori Ce se va alege de societatea in care traim si care este abia la inceput?
Asociatia nonguvernamentala "Alternative 2008"

reprezentate prin adminitratia unor site-uri sau/si bloguri
Chiar dacă pare că deranjează pe unii, ora de religie se cuvine să rămână o treaptă importantă în educarea generaţiilor de copii şi tineri care vor asigura viitorul acestei ţări. Iar un viitor frumos nu se poate clădi decât cu oameni frumoşi la suflet, cu caractere puternice, oameni cu principii de viaţă solide. Credinţa creştină oferă din plin toate garanţiile unei educaţii solide, profunde, în spiritul iubirii de Dumnezeu şi de semeni. Dumnezeu să ne ajute! Prof. Alexandru Androne (admin. Ora de Religie)
Sustin mentinerea Religiei in scoala! Pr. Dr. Dan Sandu (admin DanSandu)
Ma alatur acestei companii care este o continuare a traditiilor neamului romanesc. Religia trebuie predata in scolile gimnaziale. Astfel, demonstram ca suntem romani cu adevarat. Octavian PAUN - Redactor Sef radio METAFORA
Sustin campania. Alexandra Nadane - Avocatul Elevilor Bucuresti (admin Vremuri vechi si noi)
Sustin mentinerea orei de religie in scoala! MEILOIU MONICA DANIELA (admin Roua Diminetii)
Sunt de acord cu promovarea religiei in scoala; activez in cadrul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor si colaborez la cotidianul Crai Nou, partenerul media al Bisericii pe plan local si cel mai vechi ziar al orasului (1956). Detin prima revista de istorie universala din Romania si sunt singurul care a adus scoala istoriografica anglo-saxona in Romania. Istoric Adrian Popovici (admin AdrianPopovici-Historia Universalis)
Sper ca rezultatul campaniei sa fie limitarea sau stoparea opiniilor la nivel inalt, cu privire la marginalizarea orei de Religie in scoala.
Prin ora de Religie elevii sunt indemnati spre cinstirea lui Dumnezeu si apropierea de biserica, fara a fi constransi la aceasta. In plus, ei primesc multe cunostinte legate de Sfanta Scriptura si de istoria Bisericii, intr-un mod potrivit varstei lor.
Majoritatea elevilor doresc pastrarea orei de Religie ca disciplina obligatorie, unii chiar dublarea numarului de ore de Religie pe saptamana, si extrem de putini (cazuri izolate) trecerea ei in randul disciplinelor optionale. Doamne ajuta-i pe conducatorii nostri spre cele mai intelepte hotarari! Teolog prof. Mirela Sova (admin Lacasuri Literare)
Ne alaturam actiunii! Pr. Eugen Tanasescu (Dir. Radio Dobrogea)
Parohia Sf Macarie cel Mare Mirfield (178 membri)
Susţin tot ceea ce are de-a face cu integritatea morală şi religioasă a poporului român ortodox. Pr. Sârbu Bogdan Eugen (admin ParohiaCauesti)
Dumnezeu sa va sprijine. Vreau sa ader si eu acestei initiative. Ati putea sa faceti si o petitie on-line, sau un miting, sa strangeti semnaturi pe strada. Romanica Bogdan Alexandru jud. SUCEAVA (admin: UnPicDeArtist)
Sustinem Campania publică de menţinere a predării obligatorii a religiei în şcoli, ca disciplină esenţialmente formativă şi garant al viitorului oricărei naţiuni. Editura Arca Invierii
Este imposibil ca o materie ce a fost atata timp in scoli sa fie exclusa acum, cand oamenii in special tinerii au nevoie de un sprijin si de o calea pe care sa se ghideze in viata. Ma opun categoric scoaterii din programa de invatamant a materiei Religie. Toate cele bune! Cioboata Ioana Irina (admin. O viata frumoasa)
Primul dascal pe calea mantuirii, este mama. Dar, din clasa intai, scoala formeaza vitorul cetatean care va duce omenirea mai departe. Si ce fel de lume va fi, daca nu il vor cunoaste pe Dumnezeu? Sau, de unde vom avea studenti la teologie, daca n-au invatat religia in cei 12 ani de scoala? De aceea religia trebuie sa ramana in scoli, iar copiii nosti sa aiba dreptul la mantuire. Girada Marius (admin Vreau sa Lupt!)
Starea de bulversare in care se afla tara noastra este cu siguranta o reflectare a nehotararii si lipsei de reactie in care traim.
Cei care se gandesc ca in Romania se poate face invatamant fara religie arata in primul rand lipsa de credinta in Dumnezeu - si trebuie sa ne dea de gandit! - apoi, dispret fata de istoria si cultura acestui popor si, nu in ultimul rand, lipsa oricarei griji fata de felul cum se vor dezvolta copiii nostri in viitor.
Dupa atatea semnale nu putem spune ca suntem surprinsi, ci mai repede dezamagiti, inca odata, de cei care ar trebui sa ne reprezinte si din punct de vedere spiritual - dau dovada de amatorism.
Bunul Dumnezeu sa binecuvinteze aceste stradanii ale noastre si sa ne tina dascalii si copiii credinciosi in scoli, asa cum este firesc! pr. Marian Ciocanel (Parohia Comana - Giurgiu)
Sustin aceasta campanie de mentinere a religiei in scoli din toata inima. Tudor Samebeteanu (admin. St. Herman’s School)
Blogul "Chipul nemuritor al lui Dumnezeu" sustine campania de mentinere a Religiei in scoala ca materie obligatorie! Pr. prof. Gabriel Militaru (admin. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu)
Va sustin in acest demers pentru pastrarea orei de religie ca materie obligatorie in scoli si universitati pentru ca religia ii invata pe oameni sa fie mai buni, mai intelegatori unii cu altii. De asemenea religia reprezinta si o parte din sufletul fiecarui tanar ce simte si se comporta crestineste. Dumnezeu sa va lumineze si sa va bine cuvanteze! Amin! Cu prietenie, Eliade Dinescu (admin. Ruga Ortodoxa)
Pr. Dorin Piciorus (admin. Teologie pentru Azi)
Suntem impreuna cu toti credinciosii parohiei noastre pentru mentinerea Religiei in scoala. Nu putem sari peste 2000 de ani de crestinism pentru ca asta este asa zisa tendinta europeana. AM FOST, SUNTEM SI VOM FI CRESTINI, NOI SI COPIII NOSTRI care au dreptul sa primeasca o educatie religioasa in scoala pentru a nu ne mai intoarce la vremurile in care Religia crestina a fost izgonita din scoala; pentru ca intre un regim ateu si o democratie fara Dumnezeu, pericolul mi se pare acelasi. GUVERNANTI, NU-L SCOATETI PE DUMNEZEU AFARA DIN SCOLI ALTFEL MA TEM CA DUMNEZEU VA VA TRIMITE CA PE COMUNISTI LA GROAPA DE GUNOI A ISTORIEI OMENIRII! Pr. Emil Craciun (Parohia Sfantului Duh Resita)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo” – COSLADA Pr. George-Ovidiu Cimpoca
Sunt pentru mentinerea religiei in scoli. Sa nu uitam ca tradiţia învăţământului românesc s-a format în tinda Bisericii si multe alte puncte comune se vor gasi intre evolutia vietii bisericesti si a invatamantului (ganditi-va la istoria literaturii romane vechi).
Din punctul meu de vedere, morala ar trebui sa defineasca orice persoana, indiferent de ce meserie va practica. Un copil care s-a format din punct de vedere moral, ca persoana adulta va aplica in societate - cand va avea ocazia - tot ceea ce-a invatat atat acasa, in familie, cat si la biserica, la scoala si in viata cotidiana. Diana Nichita (admin. Religie Ortodoxa)
Sustin mentinerea religiei ca disciplina obligatorie in scoala romaneasca. Nu putem renunta la credinta si la spiritualitate - doua elemente definitorii ale conditiei noastre de oameni. Marina Popescu (admin. Carti Nebune)
Sunt de acord cu religia in scoala! Victorita Dutu (Poezie si Pictura)
Consider ca temele abordate la disciplina Religie, incepand de la clasa I si pana la clasa a XII-a, sunt foarte potrivite pentru formarea elevilor in spiritul valorilor crestine. Sustin continuarea predarii Religiei in scoala la toate nivelurile. Favu Gabriela (admin Pagina Profesorului de Religie Creştin Ortodoxă - Iaşi)
In mod clar, religia ortodoxa in scolile din Romania, nu trebuie sa lipseasca in niciun fel. Credinta ortodoxa este cea in care ne-am nascut, mostenita de la stramosii nostri, ce au preluat la randul lor acesta dreptmaritoare credinta de la Sfintii Apostoli (pe teritoriul nosru, in tinutul Dobrogei de astazi a provaduit Sfantul Andrei). Nicidecum nu ne putem lipsi de de cea mai mare avere spiritula si bogatia sufletului nostru. Astfel nici copiilor nostri nu le putem ingradi acest drept la viata. Sustinem in mod clar religia ortodoxa in scolile din Romania. Adoroaei Cristian (admin Cadelnita)
Copiii nostri au nevoie de orele de religie in care sunt pregatiti sa duca o viata crestineste, sa-si intemeieze o familie crestina, sa urmeze valorile moral - crestine ortodoxe. Nu putem concepe o educatie buna fara aceste ore care vin in completarea educatiei din familie.(Todea-Gross Christa admin. Pentru Viata)
Susţin apelul Patriarhiei Române privind menţinerea statutului Religiei ca parte a trunchiului comun în învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Dr. Mihai Caragiu (admin Ro-Theoria)
Buna parte din viata mea s-a schimbat datorita discutiilor purtate in timpul orelor de religie. Nu as concepe sa fie inlaturate. Doamne ajuta! Puiu Catalin (admin. UAU.RDSLINK)
E strigător la cer ceea ce s-ar putea întâmpla. Mă întreb de ce deciziile astea sunt luate fără măcar a-i întreba pe cei care ar trebui întrebaţi primii: elevii! (Sofia Elena - admin. Iubirea mai tare ca moartea)
Portalul profesorilor de religie susţine împreună cu toţi membrii săi menținerea disciplinei Religie în școli și licee. (Adrian Chiorescu - admin InfoReligie)
Ortodoxia este calea iubirii, caci Dumnezeu este iubire. Daca nu se mai vorbeste despre iubirea lui Dumnezeu in scoli, atunci este normal ca sa apara apusul iubirii - violenta si intoleranta.
Va rugam, vorbiti despre iubire, ca si copiii nostri sa afle despre ea si sa o poata pune in practica! (Pr Nicodim Alexandru - Biserica Ortodoxa Romana din Japonia / Parohia Sfantul Gheorghe)
Religia treuie sa ramana in scoli in cadrul trunchiului comun indiferent de nivelul educational: primar, gimnazial si liceal. (Căpitan Ovidiu-Valentin - admin Trai Ortodox)
Sustin mentinerea disciplinei "Religie" in invatamantul obligatoriu. Este o disciplina fundamentala pentru formarea viitoarelor generatii ale neamului romanesc. Este o disciplina fundamentala pentru pozitionarea viitoarelor caractere in spatiul valorilor imuabile, valorile crestine. Eliminarea religiei din scoala este un atentat la identitatea nationala si promotorii acestei idei sunt cozile de topor care sapa de atata amar de vreme la radacinile istoriei romanilor pentru a ne elimina. Dumnezeu sa-i ierte pentru ca nu stiu ce rau fac! Doamne-ajuta! (Constantinescu Laurentiu - admin. Schepsis.ro)
Sustin si eu acest proiect al dumneavoastra! (Szekeres Cristian Marian)
Grupul Lacasuri Ortodoxe (9560 membri).
Predarea Religiei in scoala are valente educationale deosebite, prin rolul ei formativ in viata tinerilor, reducand efectele negative ale crizei contemporane de identitate (spirituala mai ales) şi de orientare (duhovniceasca), propunand modele viabile de bunatate si sfintenie, si oferind tinerilor repere in viata de familie si in societate.
Educatia religioasa reprezinta un factor de stabilitate si de comuniune in societatea romaneasca, un izvor sfant si statornic de inspiratie pentru a apara si promova identitatea spirituala si demnitatea persoanei, care traieste azi intr-o lume din ce in ce mai pluralista, globalizata si mai fragmentata din punct de vedere duhovnicesc si social.
Religia fiind lumina vietii, in comuniune de iubire cu Dumnezeu si cu oamenii, evidentiaza valoarea eterna a faptelor bune, savarsite in timpul limitat al vietii noastre pamantesti, si promoveaza comuniunea intre generatii prin valorile perene ale credintei cultivate si transmise. Prin umrmare, astazi, intr-o vreme a individualismului materialist agresiv si a relativismului valorilor morale si sociale, precum si a rasturnarilor axiologice de tot felul, tinerii de liceu (ca de altfel toti copiii) au mare nevoie de lumina pentru suflet, de modele sfinte si de valori vesnice, de iubire curata si nadejde, sustinuta de rugaciunea Bisericii si de faptele bune ale credintei statornice.
Asadar, fiindca Biserica ii binecuvanteaza pe tineri, se ingrijeste de mantuirea lor si de viitorul societatii romanesti, Ea afirma cu toata taria si convingerea ca ora de Religie este necesara tuturor copiilor, elevilor si tinerilor (inclusiv a celor de liceu). Fiind prioritate nationala, invatamantul romanesc nu poate fi lipsit de latura ori componenta sa religios-morala, dorita si apreciata, in egala masura, de copii, parinti si profesor, bine stiind cu totii ca "sufletul culturii este cultura sufletului"!...
Stelian Gombos - Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National - Bucuresti.
Alte forme de exprimare (personala) a adeziunii, dand click AICI.
CODURI BANNER PENTRU SITE-URILE SUSTINATORILOR CAMPANIEI:
300 x 255
<p style="text-align: center;"><a href="http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/222-alaturati-va-campanie-publica-de-mentinere-a-religiei-ca-disciplina-obligatorie-in-scoli-.html" target="_blank"><img alt="" src="http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/images/stories/General1/banner religia in scoli jpg.jpg" /></a></p>
222 x 189
<p style="text-align: center;"><a target="_blank" href="http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/222-alaturati-va-campanie-publica-de-mentinere-a-religiei-ca-disciplina-obligatorie-in-scoli-.html"><img height="189" width="222" alt="" src="http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/images/stories/General1/banner religia in scoli jpg.jpg" /></a></p>
204 x 173
<p style="text-align: center;"><a href="http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/222-alaturati-va-campanie-publica-de-mentinere-a-religiei-ca-disciplina-obligatorie-in-scoli-.html" target="_blank"><img height="173" width="204" src="http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/images/stories/General1/banner religia in scoli jpg.jpg" alt="" /></a></p>
<p> </p>
NU STA, INSCRIE-TI BISERICA!
100% în administrarea si proprietatea Bisericii
DA CLICK aici si vezi cum mai stam AZI...
CEL MAI COMOD ABONAMENT:
Descarcati Toolbar Lacasuri Ortodoxe
|
Versiuni:
|
PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim
Vizitatori ONLINE in acest moment:
We have 288 guests onlineSFINTII ZILEI - puteti da paginile...
. De atunci, actualizarea Cartii, la fiecare 24:00, este doar grija noastra!























































