La 15 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Adormirii Maicii Domnului. Praznicul încununează cele două săptămâni de post în care credincioşii prin nevoinţă şi rugăciune, prin spovedanie şi împărtăşanie au încercat să se apropie mai mult de Hristos şi de Maica Sa Prea Curată.

   Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau al mutării cu trupul la cer al Fecioarei Maria este prilej de mare bucurie şi în acelaşi timp de pelerinaj pentru mulţi creştini ortodocşi din întreaga ţară. Multe biserici şi mai ales mănăstiri au hramul Adormirii Maicii Domnului.

   În Arhiepiscopia Alba Iuliei mai multe mănăstiri au hram sâmbătă, 15 august:

   - mănăstiree Râmeţ,

   - manastirea Oaşa,

   - manastirea Poşaga,

   - manastirea Obârşii din jud. Alba

   - mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie din judeţul Mureş.
 

   De acest praznic IPS Andrei a slujit Sf. Liturghie la Mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie, unde este stareţ Părintele Teodul Libeg.

   Ierarhul a fost însoţit de Părintele Andrei Barbu, exarhul mănăstirilor.

   Mănăstirea cu hramul „Sf Arhangheli Mihail şi Gavril” , se presupune că ar fi fost înfiinţată încă din cele mai vechi timpuri. A fost ctitorită la sfârşitul secolului al XIII-lea sau la începutul secolului al XIV-lea.
 

   În prima jumătate a secolului al XV-lea, mânăstirea era sprijinită de cinci cneji români, care, pentru ocrotirea şi apărarea ei, au fost persecutaţi de stăpânirea de atunci.
Biserica a fost distrusă pe la începutul secolului al XVII-lea.
 

   Biserica actuală, din lemn, adusă dintr-o localitate de munte , a fost restaurată în anul 1977; cu acest prilej s-a găsit o inscripţie pe o placă de metal în care se spune ca bisericuţa a fost refăcută în anul 1660.
Denumirea Sînmartin se poate explica numai prin legendă (la nivelul cunoştinţelor noastre) precum că, prin secolul XIII – XIV ar fi fost pe aceste meleaguri un schimnic (călugăr) cu numele Martin şi acest Martin s-a aşezat pe un deal la marginea pădurii, într-un luminiş, construind o chilie unde trăia . Viaţa lui de ascet i-a adus numele de Sfînt, de unde , după legendă, (culeasă de la oamenii din sat) , a primit numele de Sînmartin şi satul.
 

   Localitatea este pomenită la anul 1329 sub notaţia ”terra Zenmarton”(C.Suciu DILT , II , p.130), parohia însă e pomenită abia în anul 1723.
 

   Mănăstirea s-ar fi zidit prin secolul al XVI-lea. Păstrarea unor obiecte de patrimoniu de la fosta mânăstire, ce datează din secolele XVII-XVIII, coboară existenţa Bisericii sub anul 1700 , indicat de altfel şi de Eugenia Greceanu (Tipologia Bisericilor de lemn din zona centrală a Transilvaniei. (Privire de ansamblu în urma inventarierii din 1962-1965, în Mon.Ist.,3, Bucureşti , 1969 p. 36) Din timpul principelui Transilvaniei Apafi cel Tînăr se conservă icoana Sfântului Dumitru (66cm x 42,5cm) dăruită mânăstirii de un donator necunoscut. Pe marginea acesteia o inscripţie în slavonă mai permite a se descifra :”Această icoană au cumpărat...” numele donatorului, om liber, poate unul din micii nobili români din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, din păcate lipsind. Anonimul donator aduce icoana la mânăstire drept mulţumire pentru izbânda sa, exclamând în limba română : ” Voii crai Apafi Mihai mladi (cel tînăr) Valea Sacă de Margine moşia me”.
 

   În sematismul anului 1842 de la Blaj se spune: „în parohia aceasta este o mănăstire ridicată în onoarea Sf. Arhangheli. Cînd s-a înfiinţat, prin cine, din lipsă de date nu putem să ştim.”(Şematism, Blaj 1842)
Din Şematismul amintit vedem că în anul 1812 mănăstirea avea ca administrator pe preotul Damian Pop după care urmează Nicolae Suciu care funcţionează pînă în anul 1865, urmat de Ilie Popa care renunţă de bună voie în 1872. De la această dată mânăstirea trece în administraţia parohiei.
Mănăstirea mai are şi azi unele icoane vechi, în stil bizantin , trecute, cu un colorit, vopsea de natură organică – presupunem datorită bunei păstrări, construite din scândură brută, cu o sculptură neaplicată , făcută în mod rudimentar. Pristolul este construit din lemn brut de stejar cioplit, în stilul creştinismului primitiv şi barbar.
 

   Biserica mânăstirii este construită din bârne de stejar şi brad, arhitectura de mici proportii, în plan dreptunghiular, cu bolta interioara înlocuită printr-un tavan drept, purtând deasupra clopotniţa pe pronaos, sub formă de leagăn pe naos şi tronconică în altar , montanţi noi cu motive florale la intrare, aghiazmatar cu trei turle din 1860 . Pe lîngă ea mai are construit, mult mai tîrziu din 1946 , un altar improvizat pentru slujbele de afară în aer liber şi un şopru pentru adăpostul cetăţenilor care ascultă slujba religioasă.
 

   Mânăstirea a fost desfiinţată în anul 1782 , era fără vieţuitori în 1902 ( St. Metes, 1936) , a fost readusă la forma originară prin reconstrucţia din 1977 şi reînfiinţată în anul 1992.
Mănăstirea este declarată monument istoric din 16.VIII.1962.
 

   Curtea Mănăstirii este împrejmuită cu gard viu şi pădurea din apropiere.
   Este mânăstire de călugări, cu 5 vieţuitori, cu viaţă de obşte , stareţ fiind protosinghelul Teodul Libeg.
În prezent se află în construcţie o Biserică nouă , un corp de chilii, arhondaric şi anexe gospodăreşti.

   La Hramul Mânăstirii, în anul acesta, va fi prezent şi Înalt Prea Sfinţitul Andrei Arhiepiscopul nostru de Alba Iulia.
   Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului, din ajunul sărbătorii, se vor oficia la ora 20.00, iar Sfânta Liturghie, în ziua Praznicului, la ora 9,30.

Protopop Pr. Gheorghe Şincan