
Icoana Maicii Domnului „Cautatoarea celor pierduti”, 5 februarie
„Grăbeşte, că pierim sub mulţimea păcatelor!”, aceasta este ruga creştinilor înaintea Icoanei Maicii Domnului „Căutătoarea celor pierduţi”, cinstită în poporul ortodox rus, la 5 februarie. Icoana este cunoscută drept făcătoare de minuni atât prin salvarea celor aflaţi în situaţie-limită (grav bolnavi, muribunzi, în pericol de moarte năpraznică, copleşiţi de sărăcie şi necazuri), cât şi a celor căzuţi în deznădejde sau în altă formă de moarte spirituală.
Nu exista date despre aceasta icoana, decat cateva prin sec. VII, când este amintită cu numele actual, în relatările lui Teofil de Adan. Oficial nu se cunosc insa vechimea, originea, istoricul ei.
Fiecare copie a Icoanei „Căutătoarea celor pierduţi” s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, cu cei care aucerut ajutor din partea Maicii Domnului în situaţii extreme.

Mamele creştine din Rusia povestesc cu mult drag copiilor despre felul în care a fost donată o copie a Icoanei bisericii din satul Bor (Kaluga), la mijlocul sec. XVIII. Într-o zi, un localnic, pe nume Teodot Obukov, mergea cu sania trasă de cal, la slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia praznicului Bobotezei. Fiind viscol, el a rătăcit drumul, ajungând la marginea unei prăpăstii. Calul s-a oprit şi nu a vrut să mai meargă, obosit. Teodot a rămas în sanie, simţind cum îl pătrunde gerul. Singura lui scăpare era rugăciunea:
„Maica Domnului, scapă-mă, şi voi aduce Icoana ta, Căutătoarea celor pierduţi, în satul nostru!”
În momentul rugăciunii lui Teodot, un alt locuitor al Borului, care era acasă, a auzit la geam o voce, care i-a grăit răspicat: „Ia-l!” Omul a ieşit din casă şi s-a uitat în jur. Prin viscol, după un timp, el a zărit sania şi l-a scos pe Teodot, pe jumătate îngheţat. Când şi-a revenit, Teodot a comandat o copie a Icoanei, după cum promisese, de la o biserică din Bolkov – Orlov, pentru biserica din Bor. Îndată, copia Icoanei s-a arătat făcătoare de minuni şi cu alte persoane la ananghie.

Alte copii ale Icoanei se află în satul Malizhino – Harkov (izbăvitoare de holeră), în Krasnoe – Cernigov, în Kozlov – Tambov, în biserica Naşterii Domnului din Moscova (str. Palaşevska). În 1835 a fost târnosită o biserică în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Căutătoarea celor pierduţi”, la Institutul pentru orfani Alexandrov, din Moscova.

Dintre Icoanele enumerate, cea din Moscova se bucură de un renume deosebit. Cel care a pastrat-o în casa proprie era un bărbat rămas văduv, foarte sărac. Rugându-se Maicii Domnului spre ajutor, pentru sine şi pentru fetele lui, a fost binecuvântat cu linişte şi belşug. Atunci el a donat Icoana bisericii Învierii, după care Icoana a fost mutată în Biserica Naşterii Domnului – Palaşevsk. În 1812, icoana a fost profanată, ruptă în trei bucăţi şi aruncată, de către francezii care au jefuit biserica. Când a fost redescoperită, ea a săvârşit multe minuni. S-a creat un obicei local, ca miresele să vină înaintea Icoanei, în ziua nunţii sau cu puţin timp înainte, rugându-se pentru o căsătorie fericită şi trainică. Desigur, şi la această Icoană se roagă toţi cei copleşiţi de probleme, venind ca nişte copii necăjiţi la mama lor.

În Icoană, ca particularitate, Maica Domnului îşi ţine mâinile împreunate, îmbrăţişându-L pe Fiul ei, Care îi răspunde cu dragoste. Împărăteasa ne caută şi ne aşteaptă şi pe noi, ca fii.
Studiu si analiza: Teolog Mirela Sova - Lacasuri Ortodoxe 2010

NU STA, INSCRIE-TI BISERICA!
100% în administrarea si proprietatea Bisericii
DA CLICK aici si vezi cum mai stam AZI...
CEL MAI COMOD ABONAMENT:
Descarcati Toolbar Lacasuri Ortodoxe
|
Versiuni:
|
PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim
Vizitatori ONLINE in acest moment:
We have 101 guests online
SFINTII ZILEI - puteti da paginile...
. De atunci, actualizarea Cartii, la fiecare 24:00, este doar grija noastra!



















