Icoana Maicii Domnului de la Socola – Iaşi

   Icoana Maicii Domnului de la Socola – Iaşi, 1 februarie

   A început să plângă în ziua Sfântului Trifon, cel cu şoimul pe umăr

   Pomenită în sinaxarele ruse la 1 februarie, Icoana Maicii Domnului care a lăcrimat s-a aflat pentru o vreme la mânăstirea Socola – Iaşi. Această mânăstire din sudul Iaşiului, ctitorie a domnitorului Alexandru Lăpuşneanu – sec. XVI – a fost pentru multă vreme un centru monahal vestit în spaţiul ortodox, la început cu şcoală pentru maici şi fiice de boier, iar din 1803, ca mânăstire de călugări, cu seminar teologic.

Icoana Maicii Domnului de la Socola – Iaşi, 1 februarie

  Numele său, de „Socola”, provine de la cuvântul slavon „socol”, care înseamnă „şoim”, pentru că aici fusese o crescătorie de şoimi ce erau daţi ca tribut turcilor. Românii au cunoscut acest centru mai ales din scrierile lui Ion Creangă, ce a fost elev la seminarul de aici.
   La ruşi, acest seminar era considerat o adevărată „Academie teologică”. 

   Brusc, în ziua de 1 februarie 1854, Icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma bisericii mânăstirii (cu hramul Schimbarea la Faţă) a început să plângă, la sfârşitul Sfintei Liturghii.
   Primul care a observat a fost paracliserul, apoi ieromonahul Isaia, care l-a înştiinţat pe episcopul Filaret Scriban, rectorul seminarului.
 

   Cu toţii au verificat minunea cu grijă, ca nu cumva să fie vorba doar de stropirea cu agheazma de Sfântul Trifon, slujită în acea zi. Până la vecernia de seară, dinaintea praznicului Întâmpinării Domnului, ei au închis biserica, după ce şterseseră icoana de... lacrimi.
   Seara, minunea s-a confirmat pe deplin: Maica Domnului din Icoană plângea; se puteau observa lacrimile, cum se formează şi cum şiroiesc până la marginea Icoanei. Cei prezenţi s-au umplut de uimire, cântând Paraclisul Maicii Domnului. Icoana a plâns aproape zilnic, până în luna aprilie a aceluiasi an.
   Episcopul Melchisedec de Roman, profesor la seminarul de la Socola, a relatat în amănunt minunea, în lucrarea „Tratat despre cinstirea şi închinarea sfintelor icoane” (apărută în Bucureşti, 1890), însoţită de consideraţii cu privire la semnificaţia minunii acesteia şi a minunilor legate de Icoanele care plâng, în general.

Icoana Maicii Domnului de la Socola – Iaşi, 1 februarie

   „Lăcrimarea icoanelor este semn prevestitoriu de mari calamităţi şi nenorociri. Şi în adevăr, am urmărit cu atenţie soarta Mănăstirii şi Seminarului de la Socola, care au mers treptat spre decădere, până ce Mănăstirea a rămas ca şi pustie, iar Seminarul se sbuciuma prin Iaşi, mutându-se din casă în casă, ca un copil orfan...
 

   După lăcrimarea Maicii Domnului, în fruntea Mănăstirii s-au rânduit, unul după altul, oameni nedemni, unii mai de tot smintiţi, unul beţiv, încât a tras cu pistolul în Mitropolit, protectorul său... E lesne de înţeles că astfel, disciplina şi rânduiala educaţiei bisericeşti au dispărut cu totul: moralitatea a decăzut şi elevii se duceau nopţile în oraş la nebunii tinereşti şi la ascultarea conferinţelor nocturne, ce ţinea în ascuns nihilistul Russel şi altele. (...) Un lucru pentru mine este fără îndoială – ca biserica şi ca popor suntem vrednici de plâns nu numai de una sau două icoane, ci de toate icoanele din ţară”.

Icoana Maicii Domnului de la Socola – Iaşi, 1 februarie

   Este vorba de faptul că în 1886 seminarul s-a mutat la Iaşi, mânăstirea s-a desfiinţat şi în locul ei s-a organizat o şcoală de meserii. În 1905 aici a fost înfiinţat azilul de alienaţi, care astăzi este clinică de psihiatrie. La acestea se adaugă vremurile de război care au venit, cu austriecii, dar şi epidemiile frecvente în România din acea perioadă (de holeră şi angină difterică), în urma cărora au murit mulţi copii – considerate ca evenimente prevestite prin plângerea Icoanei.
 

   Icoana a fost mutată în catedrala din Iaşi, după construirea acesteia, în 1886. În prezent se află vizavi de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ferecată în argint de către boierul Nicolae Roznoveanu în 1855, având mărimea de 0,80 / 1 m. Este cunoscută drept Icoană făcătoare de minuni, obiceiul locului fiind întâi închinarea la Icoană, şi abia apoi la sfintele moaşte.

   Credincioşii ruşi consideră că despre această Icoană a scris Lev Tolstoi în „Război şi pace” şi că plânsul ei s-a datorat dispariţiei centrului monahal de la Socola.

Icoana Maicii Domnului de la Socola – Iaşi, 1 februarie

   Dar...

   Concomitent cu plângerea Icoanei de la Socola, au lăcrimat şi alte Icoane făcătoare de minuni, de la Trifeşti – Roman şi Vlădeşti – Paşcani, ceea ce indică faptul că mila Maicii Domnului nu viza nişte evenimente locale, fie ele războaie, epidemii, dispariţii de mânăstiri, ci sufletele creştinilor, spre a se întoarce, prin pocăinţă, la Dumnezeu. Lacrimile Preacuratei au înmuiat inimile multora, care s-au întărit în credinţă, lăudând numele Domnului.
 

   Icoana de la Socola este cinstită şi pentru vindecările care se săvârşesc, celor care se roagă înaintea ei. Iar în incinta spitalului de boli nervoase este până azi o bisericuţă, în locul mânăstirii de odinioară – Socola, unde se fac rugăciuni pentru cei bolnavi.

  Şi ne întrebăm: oare întâmplător Icoana a început să plângă în ziua Sfântului Trifon, Mucenic şi Doctor fără de Arginţi?

Studiu si analiza: Teolog Mirela Sova - Lacasuri Ortodoxe 2010