Icoana Maicii Domnului din Tinos, „Cea plina de har”
Cronica Mânăstirii Maicii Domnului „Cea plină de har” din insula Tinos (Grecia, arhipelagul Cicladelor) aminteşte modul in care a fost descoperita aceasta minunata Icoana. Un bătrân evlavios, grec, pe nume Mihail, a avut o vedenie cu Maica Domnului în Ajunul Bunei Vestiri, in anul 1821. Împărăteasa cerului îi dezvăluia locul Icoanei sale, „în ogorul lui Antonis Doxaras”, de pe insula Tinos, acolo unde Maica Domnului îşi dorea ridicarea unei biserici.
Bătrânul s-a speriat la început, crezând că e o viziune înşelătoare. „Cine sunt eu, ca să fiu vrednic?...”, gândea el.

Însă, Maica Domnului l-a îndemnat să nu se teamă şi să caute Icoana sa. Povestind toate acestea preotului de parohie, bătrânul a fost ridiculizat, viziunea lui fiind considerată una demonică. Totuşi, Mihail nu avea linişte, simţind că are ceva de împlinit, neapărat. Împreună cu doi prieteni, el a mers noaptea la ogorul indicat de Maica Domnului şi acolo ei au săpat până spre ziuă. Totuşi, nu au găsit nimic. Atunci, au abandonat căutarea şi viziunea a fost dată uitării.
Icoana Maicii Domnului din Tinos, „Cea plina de har”

După un an, monahia Pelaghia, care se nevoia în apropierea locului Icoanei, a fost şi ea chemată de Maica Domnului să o caute şi să îndemne la ridicarea bisericii în acel loc.
Nici Pelaghia nu a dat crezare vedeniei, decât atunci când ea s-a repetat de trei ori. Abia atunci s-a dus la episcopul Gavriil, relatându-i toate.
Impresionat, acesta a îndemnat localnicii sa sape, pentru descoperirea Icoanei. Însă, din nou... nimic. Au descoperite doar cateva vechi ruine. Abia la 30 ianuarie 1823, Icoana a fost gasită: era Icoana Bunei Vestiri, ruptă în două bucati. Era intr-adevar o Icoană veche de secole, care supravieţuise unui incendiu provocat de arabi in Biserica in care ea se afla, în sec. XII. Biserica arsese, dar nu si Icoana.
Pe locul in care fusese gasita s-a ridicat o biserică, iar minunile au inceput sa apara chiar din timpul construcţiei, prin salvarea unor marinari de naufragiu, a unui negustor bogat, a unui agă (turc) ş.a.
Icoana a devenit renumită pentru foarte multe minuni, dintre care sunt consemnate circa 70: vindecări de boli, ocrotirea navigatorilor, apariţia neaşteptată de fonduri pentru constructie.
Anual aici se organizeaza un pelerinaj, ea fiind pomenită la 30 ianuarie.
©Studiu si analiza: Teolog Mirela Sova - Lacasuri Ortodoxe 2010
NU STA, INSCRIE-TI BISERICA!
100% în administrarea si proprietatea Bisericii
DA CLICK aici si vezi cum mai stam AZI...
CEL MAI COMOD ABONAMENT:
Descarcati Toolbar Lacasuri Ortodoxe
|
Versiuni:
|
PRECIZARE IMPORTANTA: Pentru cei ce sunt informati prin mail sau newsletter, despre publicatiile noastre, poate deveni destul de deranjant faptul ca frecventa mailurilor este mare. Prin urmare, va recomandam descarcarea toolbarului, dand click pe bannerul de mai sus, intrucat este in mod categoric cel mai bun mod de informare. Acesta va afisaza discret si automat, printr-o steluta sau un mic sunet, orice actualizare si publicarea fiecarei stiri, fara a va umple casuta de mail. Cei ce au ales aceasta varianta, sunt rugati ne trimita un mail prin care sa confirme instalarea toolbarului si retragerea abonamentului de informare prin mail - de grup - (pe acesta, ramanand setate doar mesajele cu caracter urgent sau special). Multumim
Vizitatori ONLINE in acest moment:
We have 214 guests onlineSFINTII ZILEI - puteti da paginile...
. De atunci, actualizarea Cartii, la fiecare 24:00, este doar grija noastra!




















