Filmul „ 2012 ” – o manea cinematografica (21 decembrie 2012 - Apocalipsa)

   Provocat de discuţiile privitoare la ideea care bântuie prin unele minţi înfierbântate, anume că în 2012 va veni sfârşitul lumii, nu mi-a luat mult timp să înţeleg că se va exploata comercial subiectul. Sunt însă dezamăgit de felul în care o fac unii. Adică: dacă tot mă minţi ca sa-mi iei banii atunci. . . „minte-mă frumos, bibicule”.

   În cursa făcătorilor de bani din manele teologice s-a înscris şi proaspăta idee „Calendarul Maya 2012 – sfârşitul lumii”. Aşa a apărut, surprinzător de repede, filmul lansat, de curând, intitulat „2012”. Un film care vine în completarea unei serii de filme pe această temă (Armageddon, The Independence Day, The Day After Tomorrow) şi, pe care, cu voia dumneavoastră, l-am văzut şi eu, pentru a surprinde fenomenul şi a vă transmite câteva păreri:

   1. Pasionaţii de manele teologice vor fi crunt dezamăgiţi. Nici măcar nu e vorba de sfârşitul fizic al lumii sau de ceva asemănător, datorat unor profeţii din religii diverse. Deşi prin film se mai strecoară cate o aluzie la Dumnezeu, scenariul e banal, lipsit de elemente religioase, şi plictisitor de lung: peste 2 ore. Vorba cuiva: Apocalipsa se lasă aşteptată.

   2. „Care e povestea?”, veţi întreba. Reţeta clasică a industriei de film americane, specializarea "ameninţări, dezastre şi cataclisme": o explozie solară provoacă supraîncălzirea Pământului, plăcile tectonice o iau razna, scoarţa Terrei se cam scufundă, rezultă muuulta lavă, cratere, explozii, cutremure, tone de apă în tsunami (atâta apă că mai scapă neinundat doar Everestul) şi ţipete (apropo’: filmul se recomandă ca fiind cel mai dezastruos film făcut vreodată). Bineînţeles că ştiinţa este la braţ cu superputerile lumii, şi se pune la cale salvarea umanităţii în stil neo-clasic: Arca lui Noe, în variantă supertehnologizată. Se construiesc, în secret, trei (sugestiv nu?) astfel de nave în care se adăpostesc mai întâi conducătorii, (deh. . . meteahnă veche şi asta. . să scape şefu’ primu) excepţie preşedintele SUA care refuză salvarea (gest de imagine pentru audienţă), se iau şi ceva animale, în final vine valul cel mare însă, prin multe detalii puerile care încarcă filmul inutil, problema se rezolvă (desigur) şi gata, trece potopul, se descoperă o reconfigurare a uscatului planetei (chipurile „pământ nou”) şi happy-end, toată lumea e fericită. Amar însă, intrucat cei care nu erau nici şefi, nici bogătani, nu şi-au putut cumpăra locul pe nave. . . 1 miliard de euro (sic!).

   3. Nu tu asteroid, nu tu mega-impact, nu tu glasul Domnului (personajul profetului este reprezentat jalnic de un savant nebun care ţipă mediatic din vârful unui munte), nu tu ceva reprezentativ al civilizaţiei Maya, nu tu ceva rugăciuni către Dumnezeu. La capitolul acesta, treburile devin grave, producţiile anterioare păstrând oarecum aparenţa nevoii de rugăciune instantanee în faţa dezastrului. Nici măcar hiper-mediatizata scenă în care statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este dărâmată nu durează mai mult de 4 secunde pe ecran, practic fiind introdusă doar pe post de reclamă în film, că de’. . imaginea şi numele Sfânt al Domnului pentru unii au devenit branduri care vând. Urât! Deci. . . nimic din ceea ce te aştepţi, dacă ai o minimă cultură generală şi ceva bun-simţ.

   4.Nu lipseşte clasicul ingredient din filmele de tip "apocaliptic": taman când treaba devine urâtă, unii se gândesc la iubire şi familie, şi asta după ce, culmea, cândva s-au despărţit. De fapt, e firul nevăzut care relatează povestea, pe fondul maximizării dezastrelor.

   Concluzia. . . . filmul este o dezamăgire pe toate planurile, mai puţin cel al efectelor speciale şi, de ce nu, al sunetului. Trăieşti o senzaţie de înşelare. Se înşeală religia, se înşeală ştiinţa, se înşeală astrologia, se înşeală bunul-simţ, se înşeală umanitatea. Până şi Apocalipsa este înşelată. Vorba unei tinere creştine: „când va veni, îl va lăsa masca pe regizorul lui 2012, iar daca va mai fi în viaţă, va fi deosebit de invidios.”

   Mult anunţat, mult promovat, mult aşteptat de unii, filmul iţi lasă un gust amar: apocalipsa nu e apocalipsă, civilizaţia Maya şi, în general, religia, apar (cu fine aluzii ofensatoare) pe alocuri sau mai deloc iar umorul e îndoielnic.

   Închei, aducându-mi aminte de regretatul actor Gheorghe Dinică, care în „Filantropica”, expune concis principiul capitalismului : „V-am luat banii!”. Şi ce profituri or să se raporteze . . . 

Un articol de: Pr. Eugen Tanasescu